- Noutăți
- 0 Like-uri
- 999 Vizualizări
- 0 Comentarii
Gletul are ca scop nivelarea suprafețelor care urmează să fie vopsite sau văruite. Gletul gata preparat este un produs pe bază de rășini în dispersie apoasă, care conține aditivi sau materiale de umplutură. Compoziția sa este una păstoasă, cu o consistență cremoasă.
Gletul gata preparat are o aderență foarte bună și este foarte ușor de aplicat.
Suprafețele pe care acest glet poate fi aplicat sunt: tencuiala pe bază de var, var-ciment și beton.
Condițiile de care trebuie sa ții cont înainte de a aplica gletul pe suprafețe
- Acestea trebuie să fie plane și cat se poate de netede;
- Este necesar să prezinte aderență proprie, fiind recomandat ca tencuiala să fie aplicată cu cel puțin 28 de zile înainte de gletul gata preparat;
- Suprafețele trebuie să fie curate, fără praf;
- Nu trebuie să existe pe suprafețe substanțe antiaderente, precum vopsea, grăsime sau bitum;
- Pentru ca stratul de glet să nu crape, suprafețele nu trebuie să aibă fisuri mai mari de 0,5 mm;
- Suprafețele trebuie sa fie foarte bine uscate, stabile, rezistente și compacte;
- Este necesar ca suprafețele să fie grunduite cu amorsă.
Pași pentru aplicarea gletului
Pasul 1 – gletul se aplică în strat uniform, de aproximativ 1-2 mm.
Pasul 2 – în cazul in care suprafața are nevoie de un strat mai gros, se vor efectua două aplicări.
Pasul 3 – pentru a aplica cel de-al doilea strat, este necesar ca mai întâi suprafața să se usuce complet, iar apoi se șlefuiește cu ajutorul unei hârtii abrazive fine, pentru a-i conferi aderență.
Pasul 4 – urmează ca din nou gletul să fie lăsat să se usuce complet, ca mai apoi să se înceapă procesul de netezire al suprafeței, cu ajutorul unui șmirghel.
Astfel, se va obține un perete neted, fără urme de imperfecțiuni. În funcție de grosimea stratului, gletul se usucă la un interval de 3-6 ore de la aplicare. Însă, cu cât este mai scăzută temperatura încăperii și cu cât este mai crescută umiditatea, cu atât mai mult va dura procesul de uscare.
Ce mai trebuie să știi
- Poți aplica primul strat de vopsea numai după ce gletul s-a uscat complet.
- Gletul nu se aplică sub contactul direct cu razele soarelui.
- Gletul nu se aplică sub acțiunea curenților puternici de aer.
- Gletul nu se aplică la temperaturi mai mici de 5℃ sau mai mari de 30℃.
- Straturile de glet nu se aplică în grosimi mai mari de 1-2 mm, altfel riscă să crape.
Despre noi
În magazinele Doni Market, dar și în depozitul central Doni Trade, te așteaptă tot ce ai nevoie pentru aplicarea gletului gata preparat. Echipa noastră este pregătită să îți ofere mereu produsele și sfaturile potrivite.
Comments (0)