- Amenajare Exterior
- 0 Like-uri
- 529 Vizualizări
- 0 Comentarii
Un sistem de irigare te va scuti de efort și te va face să economisești foarte mult timp, udând doar plantele care este necesar să fie udate, numai atunci când este nevoie.
Fie că ești un mare pasionat de grădinărit sau doar dorești să te ocupi de întreținerea minimă, un sistem de irigare este foarte potrivit pentru grădina ta.
Materiale necesare pentru instalarea sistemului de irigare
- Set de irigare;
- Cuțit utilitar;
- Mulci
- Temporizator de udare, în cazul în care setul de irigare nu este deja dotat cu un astfel de instrument.
Este necesar să citești cu mare atenție instrucțiunile de pe ambalaj și să porți echipament corespunzător atunci când utilizezi materiale ascuțite. Ai nevoie de acces la un robinet exterior și de un furtun suplimentar, dacă robinetul este instalat la o distanță considerabilă față de straturile de plante.
Pașii prin care se instalează un sistem de irigare
Pasul 1 – măsoară și schițează zona în care urmează să montezi sistemul de irigare. Măsoară distanța dintre furtun și locul de amplasare pentru a știi dacă mai ai nevoie de furtunuri suplimentare.
Pasul 2 – amplasează furtunul central de alimentare de-a lungul zonelor în care se va produce irigarea. Dacă este necesar să schimbi direcția furtunului, taie-l și adaugă un conector cu forma T sau L, în funcție de direcția în care ai nevoie să îl ramifici.
Pasul 3 – după ce ai așezat furtunul central, închide capătul și introdu dopul de capăt. În cazul în care setul tău nu conține un dop de capăt, poți folosi o clemă care să îl păstreze închis, evitând astfel scurgerile de apă.
Pasul 4 – urmează să direcționezi picurătoarele sau aspersoarele către fiecare plantă. Pentru legumele care cresc pe sol sau pentru suprafețe de gazon, indicat este să folosești microaspersoare, poziționate la 90º într-un colț, la 180º de-a lungul marginilor și la 360º în mijlocul suprafeței.
Pasul 5 – folosește cleștele perforator ca să formezi orificii în furtunul principal, unde se vor introduce tuburi de alimentare care se conectează la picurătoare sau aspersoare.
Pasul 6 – dacă ai plante în locuri înguste, folosește conectori pentru a schimba direcția tuburilor de alimentare.
Pasul 7 – când ai terminat de montat sistemul, fixează furtunul central cu țăruși la fiecare 30-60 cm. Dacă îți dorești ca furtunul să nu fie vizibil, îl poți ascunde sub un strat de mulci. Trebuie totuși să te asiguri că nu blochezi cu pământ niciun aspersor.
Pasul 8 – atunci când sistemul este gata, conectează un temporizator de udare la robinet și conectează furtunul principal la temporizator. Dacă ai nevoie, mai poți adăuga un furtun suplimentar, folosind un conector sau adaptor de robinet, pe care îl conectezi la capătul celui principal atașat la temporizator și robinet.
Pasul 9 – este timpul să setezi temporizatorul și să pornești robinetul pentru a verifica dacă apa curge din aspersoare sau picurătoare acoperind toate zonele cu plante. Unde este nevoie, ajustează poziționarea acestora.
Despre noi
În magazinele Doni Maket, dar și în depozitul central Doni Trade, te așteaptă tot ce ai nevoie pentru instalarea unui sistem de irigare. Echipa noastră este mereu pregătită să îți ofere produsele și sfaturile potrivite!
Comments (0)