Amenajarea curții

Vara, anotimpul care ne împinge către relaxare. Știm cu toții că o atmosferă plăcută, chiar în propria curte, ne poate aduce o stare de bine. 

De aceea, în rândurile ce urmează, ne-am decis să vă oferim câteva idei, pe care le puteți combina sau aplica exact așa cum vi le propunem noi. Fie că doriți să folosiți grădina pentru relaxare, grădinărit, fie că vreți să o transformați într-un mic loc de joacă pentru cei mici, sau câte puțin din toate, trebuie să știți că totul devine mult mai plăcut atunci când lucrurile sunt aranjate și organizate în așa fel încât fiecare parte din curte să fie valorificată.

Cum să amenajați curtea?

1. Încercați să creați diferite spații, precum alei și zone cu mult gazon.

De cele mai multe ori, tindem să uităm de faptul că propria curte poate fi transformată într-un spațiu spectaculos, iar interesul pentru aceasta scade semnificativ. Ei bine, printr-o simplă idee, puteți transforma spațiul obișnuit într-unul modern.

O modalitate simplă care poate fi abordată în această situație se referă la formarea aleilor, cu ajutorul diferitelor pietre de decor sau pavele. Puteți opta și pentru alei din lemn sau pietriș, fiecare aducând un aer divers locului în care sunt amplasate.

Bineînțeles că acestă acțiune nu trebuie să afecteze spațiile verzi, deoarece asta ne dorim, să avem o curte amenajată cu stil, dar nu să eliminăm în totalitate natura.

Așadar, alegeți să construiți o alee de legătură, între casă și curte, iar pe lângă puteți planta diverse flori, pomi sau gazon.

2. Alegeți elemente care pot da un efect aparte.

În cazul în care grădina a fost deja amenajată și aranjată, există variante care vă vor oferi un mod ușor de a adăuga și alte plante în peisaj. Cu toții am văzut, măcar o dată, grădini mobile. La ce ne referim mai exact? Este simplu, la idei spontane, prin care obiectele nefolosite sunt înfrumusețate și aduc un plus de personalitate spațiului exterior.

De exemplu, puteți folosi o bicicletă veche, pe care să o revopsiți, iar mai apoi să adăugați multe flori, pe care să le plasați cu ajutorul ghivecelor cu agățătoare. Pe lângă această idee, puteți alege și diferite elemente de decor, precum gardul, deoarece florile pot fi plasate cu ușurință, astfel îl puteți transforma într-o grădină verticală.

De asemenea, cu ajutorul unor scânduri, puse pe câteva cărămizi vopsite, se pot forma rafturi dedicate florilor, pe care puteți pune și ghirlande sau câteva lămpi solare.


3. Organizează cu atenție jucăriile celor mici.

Întotdeauna vor exista jucării aruncate la întâmplare de copii, de aceea este necesară existența unui loc în care să le puteți strânge pe toate acestea. Pentru acest punct, noi vă propunem amenajarea unor găleți vopsite, pe care să aplicați diferite desene, atractive pentru cei mici. Astfel, aceștia vor îndrăgi metoda și vor învăța să fie mai organizați, iar curtea va fi mult mai curată.

Așadar, spațiul creat va fi o idee minunată, atât pentru copii, cât și pentru dumneavoastră.

4. Construiți un foișor.

Dacă bugetul vă permite și doriți să aveți un element în centrul atenției, tot timpul, cea mai bună alegere este un foișor. Putând fi decorat oricum doriți, acesta va fi zona de realxare, cu siguranță.

Și această variantă poate fi adaptată sumei de bani dedicate amenajării curții, deoarece există numeroase variante pe care le puteți alege, precum:

  • Foișor în formă ovală/rotundă;
  • Foișor în forma hexagonală;
  • Foișor în formă pătrată/dreptunghiulară;
  • Foișor închis/deschis;

Aceste versiuni pot fi construite exact așa cum doriți, în dimensiunea dorită, iar decorul foișorului poate fi realizat cu ajutorul obiectelor sustenabile, de exemplu puteți opta pentru formarea unor canapele din paleți și perne pe care le găsiți cu ușurință în comerț. De asemenea, se pot adăuga plante, lumini care se alimentează cu energie solară, dar și alte elemente de decor pe care le doriți.

Acesta poate fi construit din mai multe materiale, iar fiecare variantă aduce diferite beneficii. Astfel, foișoarele pot fi realizate din:

  • Lemn;
  • Piatră:
  • Plastic/PVC;
  • Metal.

Dacă optați pentru lemn, puteți descoperi modul în care acesta trebuie îngrijit din articolul nostru dedicat.

Există diferite modalități prin care să aduceți un plus de frumusețe grădinii dumneavoastră, de aceea, în magazinele Doni Market, cât și în depozitul central Doni Trade, vă punem la dispoziție o gamă variată din care puteți alege produsele potrivite.

Comments (0)

Niciun comentariu in acest moment!
Product added to wishlist
Product added to compare.